top of page

Unele proiecte încep de la zero, altele vin ca o completare a unor detalii deja existente. Uneori proiectul se referă la o singură cameră, alteori e vorba de o locuință întreagă.


Dar, indiferent de complexitate, toate sunt caracterizate prin unitate, armonie și ritm.
Toate țin cont de dorința proprietarului, sunt o parte din el.
Și toate au o parte din mine.

 

Pentru că, indiferent de reguli, designul se face cu sufletul.

Checkmate

Proiect si concept pentru zona open space, dormitor si baie matrimoniala, dintr-o casa din Bucuresti.

Totul a pornit de la dorința de a integra o suprafață acoperită în carouri alb-negru. Și am ales un mozaic pe care nu am vrut să îl folosesc în modul clasic, pe pereți.

De fapt aceasta a fost ideea întregului concept, neconvenționalul integrat cu eleganță.

Prezența culorii, fără a exagera, a fost, de asemenea, pe lista de dorințe.

 

Totul a fost gândit pentru o familie tânără, modernă și dornică de a petrece timp într-un spațiu "cum nu mai are nimeni".

Nu am ținut cont de trenduri, am vrut un spatiu elegant, modern și vesel.

La casita

Proiect si concept pentru zona de living cu dining integrat, dintr-un apartament situat in Spania.

O propunere de amenajare pentru un cuplu care apreciază confortul, muzica, mâncarea bună și natura.

Conceptul pentru acest apartament a avut la bază o reconfigurare mai eficientă și mai funcțională a spațiului.

Fiecare detaliu a fost gândit astfel încât să îi caracterizeze și să îi mulțumească pe amândoi, alegând piese de mobilier funcționale, confortabile și o paletă cromatică în care predomină nuanțele pământii și calde. Totul pentru a accentua senzația de spațiu primitor, prietenos și familiar.

Peach please

Proiect si concept pentru un dormitor dintr-un apartament din Chisinau.

Acest dormitor nu e pentru oricine. Și nici nu trebuie să fie.

E pentru un cuplu care iubește culoarea. Un loc în care te simți ca în vacanță, cu atmosferă "caldă și dulce," exact așa cum a fost dorința lor.

Am pornit de la dorinta lor de a integra portocaliul si de a evita lucrurile comune, de a trece peste "cum se face".

Personalitatea lor efervescenta se simte in fiecare centimetru din acest dormitor, lucru care pe ei ii incanta si pe mine ma face mandra de faptul ca am putut sa le citesc gandurile.

Mediterranean vibes

Proiect si concept pentru bucataria unei case din apropiere de Timisoara.

Aceasta bucatarie este parte dintr-un concept gandit pentru intreaga locuinta. In zona de living am completat cu cateva elemente decorative, cu intentia de a crea un tot unitar si de a pregati restul camerelor, care urmeaza sa fie amenajate in acelasi stil.

Amenajarea a tinut cont de pasiunea pentru ceramica pictata, mozaic si elementele hand-made. In acelasi timp, a existat dorinta de a avea un spatiu modern si confortabil, mobila neagra fiind prima pe lista atunci cand am inceput planificarea.

Detaliile negre, mozaicul, albastrul si galbenul, lemnul sunt elemente care se vor regasi in intreaga amenajare a casei.

bottom of page